O bătrânică chioară care încearcă să treacă strada.
Intotdeauna, cineva va fi acolo să o țină de mână să traverseze. Iar bătrânica zâmbește mulțumită de pe celălalt trotuar. Cu bățul în mână, cocoșată, se târăște către undeva pentru ceva.
Așa îmi imaginez eu România, ținută de mână de neocomuniști. Le-am putea spune PSD, dar la fel de bine le putem spune oricum. PMP, PDL, PNL, Plm.. feel free. Nu se caută soluții de vindecare a vederii, ci remedii pompieristice de rezolvare a momentului.
O populație ținută captivă sub medicamente compensate, minuscule procente in plus la pensii, plimbat cu trenul gratis, invățământ gratuit, asistati social, in general ceva mai bunicel in defavoarea a ceva cu adevărat bun.
Pentru că da. Marele obstacol către o viață mai bună, este una bunicică. Iar cei care guvernează, știu bine asta.
Doi mici cu mustar, o fântână arteziană, o simfonie a lalelelor, sunt operațiile pe creier făcute românilor de către puterea politică în general. Iar românilor le este frică de schimbări radicale, de lucruri extreme, de ceva ce ar putea fi, cu prețul de a pierde ceva ce este.
Pe oamenii fericiti, nu-i dorește nimeni. Ei nu pot fi influențați. Ei nu vor o viață bunicică, ei chiar pot traversa singuri stada.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.